Record de alcoolemie!

Șase dosare penale au fost întocmite la sfârșitul săptămânii trecute de polițiștii rutieri buzoieni pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Poliţiştii au stabilit și un record al valorii concentraţiei alcoolice – 2,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt şofer băut a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore

Pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului, poliţiştii au efectuat aproximativ 360 de testări cu aparatele etilotest, iar în opt situaţii a fost indicat consumul de alcool.

 

În funcţie de valoarea indicată de etiloteste, în 6 cazuri s-au aplicat sancţiuni contravenţionale şi a fost luată măsura reţinerii permisului în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile, iar în celelalte două situaţii s-au întocmit dosare penale.

Într-un caz a fost vorba despre un buzoian de 43 de ani care a fost oprit pentru control de un echipaj ce acţiona pe strada Frăsinet din municipiul Buzău, în ziua de 26 octombrie.

La testarea alcoolscopică poliţiştii au constatat că bărbatul avea o concentraţie alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă buzoianul a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pentru că în urma verificărilor efectuate în bazele de date poliţiştii au constatat că şoferul are permisul de conducere reţinut tot ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de refuz de recoltare probe biologice, buzoianul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

În aceeaşi zi, în jurul orei 20.00, un echipaj mixt poliţişti – jandarm, ce acţiona pe DC 70, pe raza localităţii Sibiciu de Sus a stabilit şi un record în ceea ce priveşte valoarea concentraţiei alcoolice. Poliţiştii au oprit pentru verificări un autovehicul ce era condus de un bărbat de 43 de ani din Pătârlagele care a avut o concentraţie alcoolică de 2,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celelalte patru dosare penale au fost întocmite după ce poliţiştii au depistat în trafic doi şoferi cărora le fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule şi alţi doi care nu figurează în evidenţa deţinătorilor de permise de conducere.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult