Reduceri speciale de 8 Martie, pentru ACADELIA

de Stiri Buzau Media

Biletele pentru concertul ACADELIA, cel mai nou proiect marca Delia, se epuizează rapid. În Sala Sporturilor Romeo Iamandi din Buzău vor răsuna, pe 9 martie începând cu ora 20, cele mai tari hituri ale artistei, alături de un decor unic și coregrafii de excepție. De Ziua Femeii, organizatorii au pregătit o promoție pentru ultimele bilete și anume, la două bilete cumpărate îl primiți gratuit pe al treilea. Oferta este disponibilă doar în punctele de vânzare dela Sala Sporturilor și Teatrul George Ciprian. De asemenea, la achiziția online, beneficiați de o reducere de 30% din valoarea comenzii.Introducețipe www.ticketnet.ro sau www.iabilet.ro codul de voucher: ACADELIA10+20 pentru activarea ofertei.  Accesul în sală se va face începând cu ora 18.30. Nu este permis accesul cu băuturi și produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locației, sticle, doze de băutură, spray-uri, lasere, arme, obiecte contondente, animale de companie și bagaje voluminoase.

Dacă vă întrebați care este rețeta celui mai tare show din România, răspunsul este următorul: o echipă de 50 de oameni, 100 de costume, o caravană cu două camioane, 4 dube și 1 autocar, mii de CD-uri și sute de tricouri pentru fani, un decor inovator, muzică live, puțină nostalgie N&D și câteva momente dificile de acrobație, unele executate chiar de Delia. Artista ne-a obișnuit ca fiecare apariție publică să fie una memorabilă, iar pentru ACADELIA, suntem atenționați de către organizatori: conținutul acestui show poate dăuna grav persoanelor aflate la regim şi celor care de mâine merg la sală. Show-ul poate conține urme de ironie, dulceață de piersici și sâmburi de adevăr. Dacă manifestați alergie la cele menționate mai sus, vă rugăm adresați-vă medicului dumneavoastră de familie extinsă. Acest show este recomandat atât sănătății dumneavoastră psihice, cât și vindecării anumitor afecțiuni, cum ar fi plictiseala, stresul cotidian și indice glicemic căzut la pământ. Pentru o mai bună desfășurare de forțe, încurajăm pe toată durata spectacolului consumul moderat de dulce.

Știri despre: , ,