RER SUD demarează campania „Ziduri dărâmate, orașe poluate!”

de Stiri Buzau Media

S.C. RER SUD S.A. demarează prima campanie de informare și responsabilizare a cetățenilor privind modul de gestionare a deșeurilor rezultate din construcții și amenajări precum și a deșeurilor voluminoase generate de populația municipiului Buzău, începând cu data de 25.08.2020.

Ca urmare a cantităților semnificative de deșeuri din construcții și amenajări dar și a celor voluminoase identificate ca fiind aruncate în locuri neamenajate special, respectiv la marginea orașului, lângă platformele de gunoi sau la colț de stradă, devine necesară informarea cetățenilor municipiului Buzău despre modul în care ar trebui să acționeze atunci când generează astfel de deșeuri, astfel încât să nu polueze mediul în care trăim. Aceste tipuri de deșeuri necesită un regim special de gestionare, întrucât sunt deșeuri care nu se biodegradează deloc sau extrem de greu. Depozitarea lor necontrolată conduce la crearea unor depozite ilegale de gunoi care acaparează orașul.

În acest sens, RER SUD va desfașura acțiuni de informare atât door to door, prin interacțiune directă cu cetățenii cât și prin intermediul materialelor de promovare gen flyere, afișe și nu în ultimul rând prin intermediul social-media și mass-media.

RER SUD, în calitate de operator de salubritate ce activează la nivelul municipiului  Buzău  de 25 de ani, a acordat întotdeauna o atenție deosebită educației populației în vedere aplicării și respectării măsurilor de colectare separată a deșeurilor generate de aceștia.  Așadar, toate tipurile de deșeuri generate de buzoieni sunt colectate, transportate și depozitate separat, astfel ne asigurăm că regimul deșeurilor și sistemul de salubritate prevăzut de legislația națională în vigoare să fie respectat în cel mai înalt grad.

Îndemnăm buzoienii la responsabilitate și la adoptarea unui comportament cu impact pozitiv pe termen lung asupra mediului, orașului în care trăiesc. Pentru asta este necesar să respecte procedura implementată de RER SUD  ce va fi transmisă în cadrul campaniei.

Pentru mai multe detalii referitoare la aceasta campanie, dar și la alte activități desfășurate de compania noastră, ne puteți contacta pe adresa de e-mail office@rersud.ro sau la numerele de telefon 0786265264 – Denisa Hancu, PR S.C. RER SUD S.A. sau pentru alte solicitări  0761.111.102 – Secretariat RER sau la  0374.885.690 – Call Center.

Știri despre: ,