România a înregistrat cea mai mare rată a mortalității din cauza Covid-19 din UE

de Stiri Buzau Media
România a înregistrat, miercuri, cea mai mare rată a deceselor din cauza Covid-19 din UE, raportat la 100.000 de locuitori, , potrivit unui raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
Astfel România are o rată a deceselor de 3,1 la 100.000 de locuitori, potrivit unui raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Următoarele două clasate suny Bulgaria, cu 1,6 și Spania, cu o rată 1.

 

Medicul Alexandru Rafila a explicat miercuri că  rata mare a deceselor este provocată de capacitatea sistemului de sănătate de a trata pacienții cu comorbidități.
„Este preocupant, pentru că, după România, urmează la distanță apreciabilă Bulgaria, cu 1,5 decese la 100.000 de locuitori, după care toate țările au o cifră mai mică de 1, unele chiar extrem de mică. Asta demonstrează că pacienții din România care fac infecția cu coronavirus în această perioadă sunt, destul de mulți, din categoria persoanelor cu comorbidități, care sunt dispuse la forme mai grave, cu complicații, și din păcate se ajunge și la deces”, a declarat Rafila, la Digi24, în contextul în care România are o rată a deceselor de 3,1 la 100.000 de locuitori.
Potrivit acestuia, este vorba de un ”indicator al capacității sistemului de sănătate de a trata” cazurile cu comorbidități.

 

”Avem capacitatea să tratăm acești pacienți, dar nu cu succes. Dar cauza nu putem s-o stabilim în acest moment”, a explicat Rafila.
”Poate fi vorba de o afectare mai mare la pacienții cu comorbidități sau poate fi vorba despre unele unități sanitare care nu reușesc să trateze toți pacienții sau există unele disfuncționalități”, a adăugat el.
Știri despre: , ,