Scenariul pentru reluarea cursurilor în toamnă. Tătaru: Doar o treime dintre elevi vor merge, celelalte 2 treimi sunt acasă, online

de Stiri Buzau Media

Ministrul Nelu Tătaru a declarat la Digi24 că nu consideră, în acest moment, că este necesară amânarea începerii noului an școlar. Ministrul a anunțat, de asemenea, ce scenarii au pregătit autoritățile pentru ca elevii să se întoarcă la școală, în siguranță.

„În acest moment nu văd un motiv să nu putem organiza alegerile și ce este mai important, cred eu, să nu înceapă un an școlar. Dar vor începe cu anumite precauții, iar alegerile se vor desfășura cu anumite precauții într-un context pandemic de transmitere comunitară.

Avem scenarii și pentru o accelerare a numărului de cazuri, dar și pentru o conduită normală, dacă respectăm niște reguli și dacă în două – trei săptămâni o să vedem o cădere a acestei pante. De exemplu, vor fi doar o treime din elevii care merg, celelalte două treimi vor fi acasă, online și se vor roti aceste două treimi. Iar pentru alegeri ne vom gândi la mai multe zile, să avem un aflux de populație mai mic. Două zile ne gândim să luăm în calcul. Dar, în acest moment, avem scenariul ca pe 27 septembrie să se desfăşoare cu precauţii şi respectarea distanţării fizice, alegerile locale”, a declarat ministrul Sănătății.

Știri despre: , ,