Secția de Oftalmologie a Spitalului Județean, dotată cu aparatură modernă din fonduri obținute în urma unei tranzacții cu terenul de sub Centrul de Dializă

de Stiri Buzau Media

Cât de curând, Secția Oftalmologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău va fi dotată cu aparatură modernă grație unei rectificări bugetare operate zilele trecute de Consiliul Județean. Instituţia a aprobat recent vânzarea unui teren către compania care administrează Centrul de Nefrologie şi Dializă din Buzău, iar cu banii obținuți din această tranzacție se va cumpăra aparatură, în special, pentru secţia Oftalmologie a unităţii spitaliceşti.

Terenul se afla în concesiune, iar compania care deţine Centrul de Nefrologie şi Dializă din Buzău şi-a exprimat în nenumărate rânduri dorinţa de a il achiziţiona.

Banii primiţi prin vânzarea terenului, peste 230 de mii de euro, vor fi investiţi în achiziţionarea de aparatură medicală, în special pentru secţia Oftalmologie a Spitalului Judeţean.

Compania respectivă deţinea, din 2013, drept de concesiune pentru o perioadă de 49 de ani pe terenul respectiv. Dorinţa de achiziţionare a terenului aflat în curtea spitalului judeţean a fost exprimată încă din anul 2014, însă conducerea
Consiliului Judeţean a respins oferta, la vremea respectivă. Administratorul centrului privat a revenit anul acesta cu o nouă solicitare de a cumpăra terenul pe care se află construită unitatea medicală, iar de această dată, administraţia
locală a fost de acord să vândă. Tranzacția a fost aprobată de consilierii județeni.