Secția Specială contestă decizia ÎCCJ de retrimitere a dosarului Mineriadei la Parchet

Secţia Specială de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a contestat decizia Înaltei Curți, de restituire la Parchet a dosarului Mineriadei. Competența i-a revenit Secției pentru că în dosar este inculpat și un fost magistrat, Mugurel Florescu, fost șef al Procuraturii Militare.

Decizia Instanței Supreme a fost contestată, la o zi de la pronunțare, și de către procurorul general interimar Bogdan Licu, după o întâlnire cu Teodor Mărieş, liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989.

Cele două contestații ar urma să fie judecate împreună. În ultimii doi ani, dosarul Mineriadei a stat în Cameră preliminară la Instanța Supremă.

Pe lista inculpaţilor trimiși în judecată în iunie 2017 se afla, printre altii, Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma, Mugurel Florescu , Emil Cico Dumitrescu, Cazimir Ionescu si Adrian Sârbu.

Ion Iliescu, Petre Roman și Virgil Măgureanu ar fi urmat sa fie judecați pentru infracţiuni contra umanităţii.

Însă Înalta Curte a considerat că procurorii au lucrat prost, probele trebuie refăcute, iar mai multor inculpati, în frunte cu Ion Iliescu, li s-ar fi încălcat dreptul la apărare. Decizia de trimitere a dosarului înapoi la procurori pentru refacerea anchetei a stârnit nemulțumirea victimelor Mineriadei, care au considerat ca li se face o mare nedreptate și că, după 30 de ani de la acele evenimente, sunt din nou batjocoriți.

Sursa: hotnews.ro

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult