Situația de la vârful IȘJ Buzău, condus de un om incapabil să ia concursul organizat de Ministerul Educației, sub lupa presei centrale

de Stiri Buzau Media
Situația de la vârful IȘJ Buzău, condus de un om incapabil să ia concursul organizat de Ministerul Educației, sub lupa presei centrale

Situația de la vârful IȘJ Buzău, condus de un om incapabil să ia concursul organizat de Ministerul Educației, sub lupa presei centrale

Scandalul de la vârful Inspectoratului Școlar Buzău, condus de un om care a picat de două ori concursul organizat de Ministerul Educației face înconjurul țării. În aceste zile, tensiunile iscate în jurul concursului picat de două ori consecutiv de fostul și actualul șef al IȘJ Buzău, Geta Burducea, sunt subiect  de presă central.

DC News scrie că la Buzău, Ministerul Educației a acceptat să numească la șefia Inspectoratului Școlar Județean o profesoară care a picat de două ori concursul pentru postul pe care îl ocupă. Asta în timp ce învățătoarea Ionela Voicu a început o luptă pe cont propriu cu Ministerul Educației, după ce a fost descalificată la concursul pentru ocuparea postului de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar  din Buzău, pe care susține că îl merită.

Ionela Voicu a participat în două rânduri la concursul pentru ocuparea postului de șef al IȘJ Buzău, obținând rezultate mai bune decât ceilalți candidați. La ultimul concurs a obținut nota 9,15 la proba scrisă și a promovat proba CV-ului, însă a fost descalificată la proba de prezentare a proiectului de management. De fiecare dată, însă, a surclasat-o la teorie pe profesoara Geta Burducea, actualul inspector școlar general, care a luat note mai mici, dar care a fost preferată de mai marii din minister pentru conducerea învățământului județean buzoian.

În acest context, în cadrul unui interviu acordat recent, Geta Burducea, a declarat că, în ciuda rezultatelor obținute de Ionela Voicu la concursul de la Ministerul Educației, mai importantă este practica,nicidecum teoria de care Burducea nu a putut trece la nici unul dintre examene.

Dacă obținea o notă mai bună, ar fi luat postul. Examenul pe care noi l-am susținut a avut mai multe probe, iar media trebuia să nu fie mai mică decât 7. Ea a câștigat la unele dintre probe, eu am câștigat la alte probe, iar per total niciuna dintre noi nu a reușit să promoveze. E adevărat că la una dintre probe ea a avut o notă mai bună decât mine, dar la celelalte eu am avut note mai bune decât ea. Dumneaei spune că proba scrisă este cea mai importantă, dar cea mai importată este în fapt proba unde se prezintă oferta managerială, pentru că de aceea suntem noi aleși acolo, să facem management, nu să învățăm o teorie care oricum nu se aplică în practică – a declarat Geta Burdu­cea pentru România Curată.

În replică,  Ionela Voicu a comentat pentru Dc News declarațiile făcute de Geta Burducea: „Cred că afirmația cea mai relevantă pentru concepția actualului inspector general de la Buzău, conform căreia „teoria n-are nicio legătură cu practica” ne dovedește de ce sunt atâția nemulțumiți printre cadrele didactice din județ. Așa cum spune doamna, o treime din mapa zilnică a dumneaei o reprezintă contestațiile. Scoasă din context, această afirmație, de domeniul tragi-comediei, pune la îndoială întregul sistem de învățământ, deoarece se cunoaște ponderea teoriei față de practică, cel puțin în învățământul obligatoriu.

În niciun domeniu de activitate, dacă nu știi „teorie”, nu ai cum să te descurci în „practică”. Exemple: nu poți conduce o mașină pe drumuri publice fără să cunoști regulile de circulație; nu poți opera, chirurg fiind, dacă nu cunoști, printre altele, anatomie.  Concepţia şi caracterul inspectorului general pot fi mai uşor înţelese dacă adăugăm şi faptul că, în luna noiembrie, şcoala unde predau va trece printr-o inspecţie şcolară generală. Din toate şcolile din judeţ, ISJ Buzău, prin conducerea sa, a găsit de cuviinţă să inspecteze exact oamenii care şi-au dat acordul ca eu să particip la concursul pentru funcţia de inspector şcolar general! Aşa da management, mai ales că deja se află pe rol un proces în care eu cer anularea deciziei de detaşare pe funcţia pe care o ocupă Geta Burducea.

Sursa: www.dcnews.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns