fbpx

Sorin Cîrjan: “Măsura închiderii piețelor agroindustriale ne-a afectat și pe noi, râmnicenii. Încă o dată, o decizie a Guvernului PNL afectează grav orașul nostru, după închiderea spitalului, pe care au hotărât-o în urmă cu opt luni”

După ce ieri dimineață această problemă, a închiderii piețelor, a fost discutată la Prefectură, căutandu-se și soluții pentru ca ele sa rămână deschise, astăzi ne-am apucat de treabă. Încă de dimineață au fost demontate mai multe panouri din policarbonat, de pe trei laturi ale clădirii, pentru o bună circulație a aerului. Au fost lărgite căile de acces ale cumpărătorilor, în interiorul pieței și au fost sporite toate măsurile de dezinfecție. Toate aceste eforturi au fost făcute de angajații Pieței Centrale și Administrației Domeniului Public, împreună cu comercianții care își desfășoară activitatea aici.

Toată munca însă s-a dovedit a fi zadarnică, toate strădaniile noastre pentru a ni se permite continuarea activității în singura piață din oraș, au fost de prisos! După amiază am fost informați de către instituțiile abilitate să urmărească respectarea hotărârilor Guvernului, Prefectură și Poliție, că nu ne putem desfășura activitatea în interior.

Pentru că sunt oameni a căror familii depind de veniturile realizate din aceste activități, de producere și comercializare a produselor agricole, mâine vom face ceva improvizații pentru ca râmnicenii să poată cumpăra din piață produsele aduse, din câmp, de la țăranii români.

Îi întreb pe guvernanți și pe cei din partidul care promovează astfel de ordonanțe luate pe genunchi, de ce nu ați informat din timp administrațiile locale că intenționați să inchideți piețele? Am fi avut timp să ne pregătim și să creăm condiții pentru un comerț civilizat!

Îi mulțumesc domnului Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputatilor, pentru demersul de a iniția un amendament la textul ordonanței care închide piețele românilor! Sper ca astfel să se pună capăt unei mari nedreptăți!

Sorin Cîrjan

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult