Stațiunile balneare s-au redeschis. Care sunt noile reguli pentru pacienți

Hotelurile din stațiunile de tratament balnear s-au redeschis de miercuri, iar pacienții își pot relua procedurile de recuperare prescrise de medicii lor, a anunțat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru. Autoritățile au instituit un set de reguli pentru românii care merg la tratament balnear.

„Beneficiarii biletelor de tratament balnear pot reveni, începând de astăzi, pentru a începe procedurile de recuperare aşa cum au fost prescrise de medicul lor de specialitate. Eu verific ca totul să fie pus la punct, ştiu că şi-au dorit să revină pentru că au diverse afecţiuni şi au nevoie de tratament dar îi rog să aibă şi grijă. Ca totul să fie bine, toţi trebuie să avem grijă”, a scris ministrul Violeta Alexandru pe Facebook.

Ministrul Muncii a vizitat, miercuri, un centru de tratament din judeţul Covasna, în contextul în care Societatea de Tratament Balnear şi Recuperarea Capacităţii de Muncă (TBRCM) a reluat, începând de miercuri, activitatea de tratament balnear pentru pensionari, în cele 13 centre din ţară, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Ministrul Muncii a precizat că primii beneficiari au început să sosească la centrele de tratament, începând de miercuri.

„Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice a fost pe teren, de asemenea. La fel şi Directorul General al companiei care gestionează bazele de tratament pentru pensionari (TBRCM). Am vrut să mă asigur personal că totul este pregătit în detaliu pentru ca aceştia să se poată caza şi urma tratamentele în condiţii de siguranţă. Hotelul Dacia, din Covasna, una din bazele de tratament, s-a pregătit ca să primească primele persoane. Deja începuseră să sosească, urmând ca intrarea în circuit să se realizeze în mai multe tranşe, zilnice, tocmai pentru a se evita aglomerarea. Sunt oameni cu diverse afecţiuni, majoritatea pensionari, cărora le doresc odihnă placută şi multă sănătate. Seriile dar şi condiţiile de cazare sunt disponibile atât pe site-ul TBRCM cât şi la casele judeţene de pensii”, a scris Violeta Alexandru.

Reguli pentru pacienții din stațiunile balneare

Românii care merg la tratament în stațiunile balneare vor fi programaţi şi informaţi cu privire la regulile de distanţare socială, siguranţă şi igienă ce trebuie respectate, potrivit unui ordin emis de ministrul Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial.

Primul pas pe care trebuie să-l facă unitățile balneare, pentru programarea pacienților, este triajul telefonic al acestora, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății. De asemenea, programările vor fi realizate cu evitarea, pe cât posibil, a contactului între pacienţi.

„La intrarea în unitatea balneară se va efectua în mod obligatoriu un triaj epidemiologic de către un asistent medical instruit. Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, iar temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius. În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii după o perioadă de 2-5 minute de repaus. Dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/şi prezenţa de simptome respiratorii şi/sau alte semne/simptome de boli infectocontagioase acute, pacienţii nu sunt primiţi în incinta unităţii balneare şi li se anulează în mod obligatoriu programarea. Totodată, unitatea balneară le va recomanda acestora să ia legătura cu medicul de familie”, precizează comunicatul.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult