fbpx

SUA: Un vaccin pentru coronavirus ar putea fi testat în circa șase săptămâni

Un vaccin pentru coronavirus ar putea fi testat în aproximativ şase săptămâni în Statele Unite, anunță vicepreședintele american, Mike Pence. Cele mai importante companii farmaceutice fac un efort comun în acest sens, scrie Bloomberg.

„Este remarcabil să te gândeşti că am putea avea un vaccin care să intre în testele clinice în şase săptămâni. Este un efort în care trebuie să fim implicaţi toţi”, a spus Mike Pence.

În Statele Unite, au fost confirmate 100 de infectări în 12 state, majoritatea în California şi Washington, unde şase persoane au murit deja.

Președintele Donald Trump i-a chemat la Casa Albă pe toţi şefii marilor companii farmaceutice şi le-a cerut să își unească forțele pentru găsirea unui tratament.

Între timp, miniştrii de finanţe din țările G7 – cele mai dezvoltate din punct de vedere economic – au transmis că vor folosi toate instrumentele de politică guvernamentală pentru a proteja economia globală de riscurile pe care le presupune epidemia de Covid-19. Frontul comun făcut de miniştrii G7 a mai calmat pieţele financiare: bursele au revenit pe creştere în primele două zile ale săptămânii după prăbușirile de săptămâna trecută.

Sursa:EuropaFm

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult