Surprize, surprize în procesul lotului Beganu. Decizie de ultim moment a unor inculpați

de Stiri Buzau Media

beganuDoi inculpați din lotul „Beganu” vor să scape mai repede de proces. Ei și-au recunoscut faptele și au solicitat instanței să fie judecați mai repede. Este vorba despre sectretarul comunei respective și despre un consilier juridic din Prefectura Buzău. Cererile lor au fost depuse la dosar la termenul de ieri din proces și vor fi soluționate în scurt timp de instanță. Completul de judecată de la Curtea de Apel Ploiești se va pronunța astăzi și pe alte solicitări depuse la dosar.

Amână pronunţarea asupra cererilor formulate de către părţile civile Erbiceanu Constantin şi Bercu Voica privind luarea măsurilor asiguratorii faţă de inculpaţi, de către inculpaţii Panaete Liliana şi Feraru Ştefan de judecarea lor potrivit procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei, respectiv de către apărătorul ales al SRN Silvirom Nawaro GMBH SCS privind rectificarea citativului cu privire la calitatea procesuală a acestei societăţi, la data de 4.02.2016. Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2016,orele 13.30 – se precizează în încheierea pe scurt a ȘedinȚei de ieri.

UPDATE:

Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au respins astăzi cererile celor doi inculpați care și-au recunoscut vina în cauză, astfel că aceștia nu vor fi judecați în regim de urgență.

Respinge cererile formulate de către inculpaţii Panaete Liliana şi Feraru Ştefan de judecare a acestora potrivit procedurii de recunoaştere a învinuirii. Respinge cererile formulate de către părţile civile Erbiceanu Constantin şi Bercu Voica privind luarea măsurilor asiguratorii faţă de inculpaţii Ceteraş Gheorghe, Beganu Paul, Lefter Alexandru, Toader Neculae, Irimia Ion, Vasile Mihail Cosmin, Moiseanu Eduard Gabriel, Poenaru Gheorghe Petre Vlad, Buleandră Maria, Feraru Ştefan, Panaete Liliana şi Constantin Anton. Respinge cererea formulată de SRN Silvirom Nawaro GMBH SCS privind scoaterea sa din cauză şi dispune menţinerea acestui participant în procesul penal în calitate de alt subiect procesual. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia asupra cererilor privind luarea măsurilor asiguratorii. Cu apel odată cu fondul cauzei pentru celelalte dispoziţii. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 februarie 2016 – se precizează în soluția pe scurt.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns