fbpx

Tabletele pentru elevi, livrate parțial în 18 județe și complet în restul, anunță ministrul Educației la trei luni de la începutul anului școlar – termenul promis inițial / Livrarea nu înseamnă că dispozitivele au ajuns la copii, sesizează părinții

„Până acum, s-a livrat, în total, un număr de 199.473 de tablete”, a anunțat pe Facebook, luni seara, ministrul Educației, Monica Anisie, la trei luni de la începerea școlii. Guvernul Orban promisese că până la începutul noului an școlar, pe 14 septembrie 2020, 250.000 de tablete gratuite vor fi deja distribuite copiilor care nu-și permit achiziționarea de echipamente electronice pentru școala online.

Într-un final, Ministerul Educației a organizat nu mai puțin de trei runde de licitații prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC). Prima rundă a fost câștigată de Orange, a doua de Vodafone, iar ultima de ambele firme (Vodafone și Orange).

Contractul cadru pentru ultima licitație a fost semnat de ambele companii, însă contractul subsecvent de livrare a fost semnat cu Orange, iar compania anunță că a încheiat livrarea celor 58.800 de tablete, în mai puțin de o lună, în județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Maramureș, Neamț, Satu-Mare și Sălaj.

„Astăzi s-a încheiat procesul de livrare a tabletelor în județele Argeș, Mureș, Ilfov, Brașov, Prahova, Harghita, Sibiu, Teleorman, Dâmbovița, Alba, Covasna, Călărași, Ialomița și Giurgiu, Neamț, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare, Cluj, Sălaj, Botoșani, Bacău, precum și în municipiul București. Până acum, s-a livrat, în total, un număr de 199.473 de tablete, luând în considerare și procentele din județele în care livrarea continuă, conform datelor prezentate în grafică”, a scris Monica Anisie într-o postare pe Facebook, însoțită de o hartă.

Livrarea celor aproape 200 de mii de tablete înseamnă că acestea au ajuns în posesia inspectoratelor școlare județene și, în unele cazuri, a școlilor. Mai mulți părinți, dar și cadre didactice din județele “verzi”, prezentate cu livrare 100% de cptre ministru, au comentat la postarea oficialului și au atras atenția că nu au ajus tablete la copii.

Predarea tabletelor către elevi implică cereri depuse de părinți la școală, semnarea de către aceștia a unor contracte de comodat și abia apoi preluarea tabletei.

Distribuția încă nu s-a finalizat într-unele din cele mai sărace zone din țară, în județele din Moldova, cele din Oltenia, Dobrogea.

  • Suceava – 71,06%
  • Iași – 70,49%
  • Vaslui – 60,82%
  • Vrancea – 45,47%
  • Galați – 46,01%
  • Buzău – 45,03%
  • Brăila – 45,63%
  • Tulcea – 47,56%
  • Constanța – 46,41%
  • Arad – 46,36%
  • Timiș – 47,12%
  • Hunedoara – 46,39%
  • Caraș-Severin – 47,58%
  • Gorj – 43,34%
  • Vâlcea – 46,82%
  • Mehedinți – 44,47%
  • Dolj – 58,04%
  • Olt – 46,43%

În fundamentarea achiziției de tablete pentru elevi, din banii Guvernului, făcută de ONAC, Ministerul Educației a pus la dispoziție recensământul făcut în rândul elevilor și profesorilor privind dotarea cu dispozitive conectate la internet. În tabelul de mai jos sunt datele oficiale culese în luna mai 2020 prin Sinstemul Integral al ministerului, date care arată numărul elevilor fără niciun dispozitiv la acel moment, al celor care nu aveau acces la internet și al celor care aveau doar un telefon mobil drept dispozitiv. Doar pentru primele două categorii s-au cumpărat tablete.

Sursa: edupedu.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult