Tăierea arborilor din pădurea Statului, plătită scump de doi buzoieni

Poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Năeni şi lucrători de la Ocolul Silvic Tisău au acţionat zilele trecute în fondul forestier de pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce aduc atingere fondului forestier.

În timpul controlului efectuat marți au depistat în flagrant doi localnici în vârstă de 34, respectiv 38 de ani, care tăiaseră doi arbori, specia fag, din fondul forestier naţional.

Materialul lemnos a fost predat reprezentanţilor silvici iar obiectele folosite la activitate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „tăiere fără drept de arbori” şi ,,furt de arbori”, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 46/2008 Codul Silvic. 

Activităţile de acest gen vor continua atât în fondul forestier, precum şi pe drumurile publice pentru verificarea legalităţii transporturilor de materiale lemnoase.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult