Un nou COD GALBEN de ploi şi NINSORI

de Stiri Buzau Media

temp_judete_65ri0127bhggi07pet39qinrb1s73r4g_35Meteorologii au emis un COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ şi ninsori abundente, valabil în trei sferturi de ţară. Şeful ANM, Ion Sandu, nu exclude posibilitatea ca în unele judeţe să se emită chiar COD PORTOCALIU în cursul serii de vineri.

 Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat COD GALBEN de ploi şi ninsori abundente pentru următoarele două zile.

Avertizarea va intra în vigoare vineri după-amiază, la ora 18.00 şi este valabilă până sâmbătă la ora 12.00.

Potrivit meteorologilor se va depune strat consistent de zăpadă, iar în zonele în care va ploua se va forma polei.

În Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei şi în sudul Moldovei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-45 l/mp.

În Banat, în Carpaţii Orientali, în vestul şi nordul Moldovei şi local în Transilvania vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.

În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune un nou strat consistent de zăpadă.

În regiunile sudice şi sud-estice, dar şi pe crestele montane, vântul va avea intensificări temporare, cu rafale ce vor depăşi local 55-65 km/h.

Meteorologii anunţă că şi sâmbătă după-amiază şi în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi precipitaţii pe arii extinse în regiunile intracarpatice, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns