Vezi PRIMA REACŢIE a fostului principe Nicolae, după ce a fost exclus din linia de succesiune!

de Stiri Buzau Media
ASR-Nicolae_

ASR-Nicolae_Fostul principe Nicolae anunţă că îşi asumă decizia bunicului său, Regele Mihai I, de a-i retrage titlul şi locul în linia de succesiune, afirmând că poziţia respectivă impune un mod de viaţă pe care îl consideră „dificil” de acceptat şi că se va dedica activităţilor ecologice şi caritabile.

„Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod”, anunţă fostul principe, într-un comunicat de presă emis de Casa Regală şi semnat Nicolae Mihai de Roumanie Medforth Mills.

Fostul principe le mulţumeşte tuturor celor care i-au acordat sprijinul, încrederea şi care şi-au oferit ajutorul la iniţiativele sale şi „autorităţilor publice centrale şi locale pentru deschiderea cu care şi-au acordat sprijinul proiectelor comune, şi mai ales familiei mele, pentru dragostea şi înţelegerea cu care m-au înconjurat aici”.

„În noile mele circumstanţe, voi căuta să mă dedic în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile, despre care am învăţat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România”, mai spune Nicolae Mihai.

Regele Mihai a decis să retragă titlul de „Principe al României” nepotului său Nicolae şi să îl excludă din succesiunea la Coroana României.

„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» şi calificativul de «Alteţă Regală». De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeaşi zi”, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Regelui Mihai.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns