Viscolul a închis 4 drumuri naţionale din judeţ

Viscolul a închis 4 drumuri naţionale din judeţViscolul a dus la închiderea mai multor drumuri naţionale. La aceast oră, Buzăul are cele mai multe drumuri naţionale închise, respectiv patru, urmat de Vrancea, cu două. Autorităţile au decis închiderea, începând cu ora 3.30 a DN2-E85 între limita cu judeţul Ialomiţa şi zona Hanului lui Ţintă, din apropierea intrării în municipiul reşedinţă, şi devierea traficul rutier pe DN1B Buzău–Ploieşti. Măsura a fost luată din cauza zăpezii viscolite şi a scăderii vizibilităţii sub 50 metri, şi izolat, chiar şi sub 20 de metri.


Începând cu ora 5.15, din cauza zăpezii viscolite şi a scăderii vizibilităţii, traficul rutier a fost oprit pe DN2C, între localităţile Costeşti şi Slobozia, iar cinci minute mai târziu s-a decis, din cauza zăpezii viscolite şi a scăderii vizibilităţii, oprirea traficului rutier pe DN2B (Şoseaua Spătarului) între localităţile Buzău şi Brăila, între kilometrii 0 şi 3+88 metri (judeţul Buzău). O oră mai târziu, la 6.10, a fost închis şi DN22, pe porţiunea cuprinsă între municipiul Râmnicu Sărat şi limita cu judeţul Brăila. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia rutieră este întreruptă pe Autostrada Soarelui, pe sectorul cuprins între Bucureşti şi Feteşti. De asemenea, pe mai multe drumuri naţionale: în judeţul Buzău: DN2 Buzău – Urziceni, DN2C Costeşti – Slobozia, DN2B Buzău – Brăila (Şoseaua Spătarului), DN22 Râmnicu Sărat – limita cu jud. Brăila; în judeţul Giurgiu: DN5B Giurgiu – Ghimpaţi; în judeţul Călăraşi: DN41 Olteniţa – Daia (pe sectorul Chirnogi – Căscioarele); în judeţul Vrancea: DN23B Măicăneşti – Ciorăşti, DN2N Bogza – Dumbrăveni. Din cauza căderilor de pietre, traficul este întrerupt pe DN57 Cozla – Şviniţa, în judeţul Caraş-Severin. Din pricina unui eveniment rutier (ieşirea în decor a unui utilaj de deszăpezire), circulaţia auto este îngreunată pe DN1A, în zona localităţii prahovene Cheia.

UPDATE

Începând cu ora 9.00, Drumul Naţional 2B Buzău – limita cu județul Brăila a fost închis circulaţiei.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult