Vremea se răceşte. Vezi prognoza meteo până pe 20 septembrie!

de Stiri Buzau Media

vreme meteoVremea se va răci ușor în următoarele zile la nivelul întregii țări, temperaturile medii maxime situându-se la 20 de grade Celsius, iar după 10 septembrie se vor semnala ploi pe arii extinse, conform prognozei pentru perioada 7 – 20 septembrie, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

 Meteorologii susțin că vremea va continua să se răcească, chiar accentuat în sud-estul teritoriului, astfel că valorile termice diurne vor ajunge în cea mai mare parte a țării să se încadreze în limitele normale ale perioadei. Excepție vor face regiunile intracarpatice, potrivit datelor din prognoza meteo 7 septembrie, unde vremea va deveni răcoroasă pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17…19 grade în Maramureș, Transilvania și Crișana și 26 de grade în Lunca Dunării.

Temperaturile minime se vor încadra între 5 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 14 grade pe litoral, conform datelor din prognoza meteo 7 septembrie.   Temperaturile scad și în regiunile sud-estice și vom avea un regim termic normal pentru acestă perioadă. Vor mai veni câteva ploi slabe în sud-est și în jumătatea nordică a țării.

MUNTENIA

În Muntenia, în prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic se va menține apropiat de cel normal pentru această perioadă a anului, cu valori diurne situate, în medie, între 23 — 25 de grade. După 12 septembrie, un proces de încălzire treptată va determina o creștere a temperaturii aerului, spre medii ale maximelor diurne de aproximativ 26 de grade, pentru ca, spre 19 — 20 septembrie, acestea să scadă cu aproximativ 2 grade, vremea redevenind normală din punct de vedere termic pentru a doua decadă a lunii septembrie.

Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori cuprinse, în medie, între 11 și 13 grade, pe tot parcursul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru precipitații va fi destul de redusă și doar pe 11 și 12 septembrie vor fi ploi pe arii extinse, posibil, izolat, mai importante cantitativ.

LA MUNTE

La munte, în prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi răcoroasă, cu medii ale temperaturilor maxime între 10 și 12 grade, în timp ce nopțile vor fi destul de reci, cu medii termice de 2 — 4 grade. Între 13 și 16 septembrie, temperaturile vor fi în creștere de la o zi la alta, astfel încât se vor atinge 18 grade ziua și 8 grade noaptea și abia spre sfârșitul perioadei de prognoză regimul termic va reveni la normal, fiind estimate medii ale maximelor diurne de 16 grade și ale minimelor nocturne de aproximativ 7 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare între 10 și 12 septembrie, când acestea se vor semnala pe arii relativ extinse, apoi va crește din nou după 15 septembrie, când ploile vor fi slabe cantitativ.

Estimările meteo sunt realizate de ANM pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns