fbpx

Week-end de foc pentru forțele de ordine

224 de polițiști, 120 de jandarmi, 167 de polițiști locali și 56 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au acționat, sâmbătă și duminică, în acțiuni menite să asigure respectarea de către buzoieni a ordonanțelor militare.

Astfel, peste 120 de  jandarmi, atât din cadrul Inspectoratului Județean Buzău, cât și din Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești au executat  misiuni pe raza județului, în contextul stării de urgență, atât pentru asigurarea măsurilor de ordine în zona centrelor de carantină, cât și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prin participarea în sistem integrat la misiuni de patrulare și acțiuni cu efective mărite, precum și asigurarea cu operativitate a intervențiilor pe palierul atribuțiilor specifice armei. În urma misiunilor executate, au  fost aplicate 38 amenzi contravenționale, în valoare totală de 40.400 lei, faptele constatate fiind încălcarea prevederilor stabilite în Ordonanțele Militare, precum și ale normelor de conviețuire socială reglementate de Legea 61/1991. O atenție deosebită a fost acordată activității desfașurate în zona centrelor de carantină, jandarmii împreună cu lucrători ai Direcției de Sănătate Publică executând mai multe controale în interiorul acestora, în scopul verificării respectării regulilor stabilite în aceste spații.

La solicitarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Buzău, personal specializat din cadrul I.J.J. Buzău a desfășurat o acțiune în zona localității Potoceni, pentru preluarea medicului de la Spitalul Militar Central din Capitală aflat la socri în localitatea buzoiană. „Având în vedere reticența persoanei în cauză în a urma dispozițiile stabilite pe linie medicală, jandarmii din dispozitiv au comunicat cu aceasta pentru a conștientiza situația, bărbatul în cauză fiind convins după circa o oră să accepte deplasarea la unitatea spitalicească. Menționăm faptul că pe timpul acțiunii au fost asigurate permanent măsurile de protecție ale efectivelor, la niciun moment nu a fost necesară folosirea forței, rezolvarea situației realizându-se pe calea dialogului”, precizează reprezentanţii Prefecturii.

Totodată, structurile IPJ Buzău, împreună cu polițiștii locali, au continuat activitățile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 534 de persoane și nu au fost constatate abateri. Au fost aplicate 227 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în valoare totală de peste 587.000 de lei.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult