10 kilometri din DJ 203K, între Podul Muncii și Mânzălești, asfaltați cu bani de la Consiliul Județean

După ploile abundente de acum câteva zile, râul Slănic a distrus complet DJ 203 K în 2 puncte – la ieșirea din Mânzălești și intrarea în Lopătari. Accesul între cele 2 localități s-a putut efectua pe o rută alternativă (DC 107 – Platoul Meledic – DC 167 și pe drumuri sătești) pentru traficul ușor. Odată ce ploile s-au oprit, lucrările pentru refacerea DJ 203K în zona Lopătari și Mânzălești au început în forță. La acest moment se lucrează pentru devierea cursului Slănicului, necesar pentru a se permite accesul la rampa drumului în punctele surpate care urmează să fie consolidate și umplute cu material până la cota inițială a drumului, după cum a menționat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu:

Autoritățile speră ca în cursul zilei de astăzi sau cel târziu mâine, circulația să fie restabilită pe un DJ 203K refăcut parțial. Totodată, președintele Consiliului Județean a menționat că va solicita sprijin financiar de la Guvern, pentru zonele afectate de calamități:

Totodată, Petre Emanoil Neagu a declarat că după ce a văzut situația din zona Mânzălești și Lopătari a decis ca în acest an să asfalteze din fonduri proprii 10 kilometri din DJ 203K între Podu Muncii și Mânzălești.

Președintele Consiliului Județean a ținut să îi liniștească pe locuitorii de pe Valea Slănicului că lucrărilor de refacere a DJ 203K între Mărăcineni și Podul Muncii sunt în grafic și că drumul se va termina conform programului stabilit. ,,Din păcate este o lucrare complexă și nu se poate face altfel. Îi rog pe toți locuitorii din zonă să înțeleagă că există un disconfort de acum, va duce la confortul de mâine. Deci, nu putem să lucrăm de dragul de a lucra, este o rețetă…Acolo nu se fac lucrări doar de pus asfalt, ci se fac lucrări ample de reabilitare. În primul rând, solul are probleme….  ”, a mai precizat Petre Emanoil Neagu.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult