Agenţia Naţională de Locuinţe va construi 28 de locuinţe în municipiul Rm. Sărat

Agenţia Naţională de Locuinţe va construi în municipiul Rm. Sărat 28 de locuinţe. Unităţile locative se vor realiza în cartierul Alecu Bagdat, pe locul fostelor sere din municipiu. În zona în care se construiesc cele 28 de locuinţe ANL se vor realiza, în viitor, alte două blocuri, dar printr-un proiect destinat persoanelor care nu au casă.  Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat a aprobat deja transmiterea către Agenţia Naţională pentru Locuinţe în folosinţă gratuită a terenului în suprafaţă de 1.817 mp, necesar construcţiei locuinţelor.  Reprezentanţii Primăriei Râmnicu Sărat precizează că investiţia va demara anul viitor. Locuinţele ANL urmează a fi acordate tinerilor în baza unor criterii stabilite de Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat.  Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe construite prin ANL şi destinate închirierii, persoane care nu îşi permit să cumpere sau să închirieze o locuinţă de pe piaţa liberă. 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult