Aleșii județeni au votat pentru demararea proiectului prin care se va moderniza serviciul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, la nivelul județului

Consilierii județeni au adoptat în ședința extraordinară de astăzi, proiectele potrivit cărora Compania de Apă urmează să implementeze la nivelul municipiului Buzău, precum și în mai multe localități un amplu program pentru dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Acesta se va realiza cu fonduri europene de aproape 300 de milioane de euro. Până în anul 2025, atât primăriile initeresate să participe la acest program, cât și Consiliul Județean vor participa cu o cotă de finanțare. Consiliul Județean va participa cu aproape 630 de mii de euro, după cum a menționat președintele instituției, Petre Emanoil Neagu:

Președintele Consiliului Județean a mai explicat că banii ce reprezintă această cofinanțare pentru program pot fi achitați în tranșe, până în 2025. Sumele respective pot fi prinse în bugetele anuale ale administrațiilor locale sau pot fi obținute în urma unor împrumuturi.

Din cele trei proiecte aflate pe ordinea de  zi a ședinței extraordinare, consilierii liberali au votat doar primele două. Ultimul act normativ viza creșteri de preț la serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Liberalul Nicolae Mărăcine a menționat că de fapt aceste prețuri vor crește cu mai mult de 30% cum s-a precizat inițial.

Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzău în perioada 2014-2020 este în valoare totală de 292 milioane de euro. Acesta prevede investiții în 23 de unități administrativ-teritoriale. Mai exact, prin acest proiect se va face alimentare cu apă în 42 de localități din 19 unități administrativ-teritoriale și canalizare menajeră în 58 de localități, din 16 UAT-uri.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult