Când vor începe efectiv lucrările de restaurare, conservare şi modernizare a clădirii fostului spital Brătianu?

Clădirea fostului Spital Brătianu, monument istoric clasa B, face parte din istoria medicală a Munteniei, cu o amprentă pregnantă la nivel local, fiind a doua unitate spitalicească din Buzău în anul 1900, după realizarea spitalului Gîrlași, în jurul anului 1790. Pe data de 05 iunie 2018, Consiliul Județean Buzău a semnat Contractul de lucrări (proiectare și execuție) pentru realizarea proiectului „Restaurarea, conservarea şi modernizarea imobilului situat în Municipiul Buzău, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 40, în vederea înfiinţării Centrului Muzeal I.C. Brătianu”.Proiectul de reabilitare al clădirii fostului spital Brătianu este primul din judeţul Buzău finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operational Regional 2014-2020. Lucrările de transformare a imobilului, situat pe bulevardul Nicolae Bălcescu în Centru muzeal ar fi trebuit începute încă din primăvara acestui an, însă din cauza birocrației, acestea au fost amânate. Totuși, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu a anunțat că în urma ședinței ordinare a CJ din această lună, ce va avea loc pe 25 iulie, va semna ordinul prin care să fie demarate lucrările de reabilitare a imobilului. Neagu a menționat că a fost nevoie să se urmeze toți pașii legali pentru ca o lucrare de o asemenea anvergură să se realizeze fără probleme.

 

Lucrările pentru înfiinţarea Centrului muzeal Brătianu se vor ridica la suma de 4 milioane de euro, cu tot cu TVA. Nu numai clădirea va căpăta o altă față ci și curtea obiectivului, care va trece printr-un amplu proces de modernizare și restaurare. Centrul muzeal „I.C. Brătianu” va funcționa ca o secție exterioară a Muzeului Județean și conform Planului de marketing, numărul minim total de vizitatori a fost estimat la 8.550, la sfârșitul celor 5 ani de monitorizare a proiectului. Odată ce va fi finalizat, în cadrul Centrului muzeal vor avea loc şi activităţi culturale, cum ar fi spectacole, lansări de carte sau diferite evenimente artistice.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult