Care este calendarul acțiunilor organizate cu ocazia evenimentului ,,Zilele Tineretului Râmnicean”

Pentru al doilea an consecutiv, municipiul Râmnicu Sărat organizează un eveniment destinat tinerilor prin diverse activități și competiții. Sub egida ,,Zilele Tineretului Râmnicean”, până duminică inclusiv, cea de-a II-a ediție va aduna sute de tineri care au posibilitatea să participe la o mulțime de acțiuni, pe domenii precum sport, cultură, free time, mediu sau competențe practice. Pentru a se cunoaște mai exact evenimentele ce se vor desfășura până pe 18 august, organizatorii au pregătit CALENDARUL ZTR 2019. Spre exemplu, pentru ziua de astăzi, tinerii pot participa de la ora 08:30, la un tur al orașului, unde le vor fi prezentate o serie de obiective culturale, o acțiune organizată de Biblioteca Municipală ,,Corneliu Coposu”. Tot astăzi, de la ora 14:00, la Cafe Jurnal din Râmnicu Sărat, va avea loc Conferința de lansare oficială a proiectului Liga Studenților Râmniceni. Pe de altă parte, prin Asociația de Tineret ONIX, în perioada 14-16 august, începând cu ora 17:00, se va desfășura Cupa ,,Zilele Râmnicului la minifotbal”, iar Federația FORTES va organiza începând cu ora 18:00, în Parcul Municipal o bătaie cu baloane cu apă. Invitația este lansată tuturor tinerilor care vor să participe în mod gratuit, la aceste evenimente.

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult