Câți bani cer autoritățile județului de la Executiv, pentru refacerea infrastructurii afectată de viituri și inundații, din fonduri guvernamentale

Deși ploile nu încetează să cadă în județul Buzău, pentru prăpădul produs pe la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie de alunecările de teren, autoritățile au tras linie și au făcut bilanțul. Acesta nu arată deloc bine, în sensul că s-au înregistrat pagube însemnate, cele mai mari fiind la Drumul Judeţean 203 K, în zonele Mânzăleşti şi Lopătari, precum și la kilometrul 89 al drumului județean, iar acolo unde digul de protecție a fost distrus de ape. Efectuarea unor lucrări ample de consolidare vor duce la cheltuieli majore. Astfel, în cadrul ședinței de miercuri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a adoptat un proiect de hotărâre, care va fi înainat la Bucureşti, în baza căruia Executivul ar urma să dea o hotârâre prin care să fie distribuită suma necesară, din fonduri guvernamentale. Astfel, peste 70 de milioane de lei ar fi necesari pentru refacerea  infrastructurii ce a fost afectată de inundațiile și alunecările de teren din județ. Din această sumă, Consiliul Județean Buzău ar avea nevoie de 53 milioane lei.

 

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult