fbpx

Comuna Pârscov, parte integrantă a proiectului “Geoparcul Ținutul Buzăului”

6 miliarde euro – aceasta este valoarea totală a #fondurilor europene ce vor fi alocate investițiilor teritoriale integrate (I.T.I.), dedicate proiectului de amploare „Ținutul Buzăului”, proiect ce urmează a fi implementat de parteneriatul dintre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ȚINUTUL BUZĂULUI”, județul Buzău, județul Prahova și județul Vrancea!

Atragerea acestei finanțări deosebite presupune elaborarea Strategiei de dezvoltare I.T.I. (Investiții Teritoriale Integrate), ale cărei obiective includ o serie de investiții ce pot fi realizate din F.E.D.R. (Fondul European de Dezvoltare Regională), F.S.E. (Fondul Social European), Fondul de Coeziune și, complementar, din F.E.A.D.R. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Zona Buzăului (comuna #Pârscov fiind parte a proiectului „Ținutul Buzăului”) se regăsește menționată și în prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 60/2020 (respectiv în conținutul articolului 4, alineatul (7), litera „d” – http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/225407), în baza căreia au fost demarate procedurile dedicate conturării #Strategiei de dezvoltare I.T.I.

Astfel, urmare a #PROPUNERILOR venite din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ȚINUTUL BUZĂULUI” (regăsite în atașamente), primăria #Pârscov a realizat o analiză complexă a potențialelor #investiții ce pot fi realizate în comună, în cadrul acestui proiect de amploare.

U.A.T. Pârscov (inclusă alături de U.A.T Berca în proiectul „Ținutul Buzăului), ulterior analizei realizate și având în vedere recomandările primite în domeniul I.T.I. (atașate acestei postări), a conturat o serie de #propuneri ce urmează să fie incluse în cadrul Strategiei de dezvoltare I.T.I. Buzău, respectiv:

  1. În domeniul educației:

– Realizarea în unitățile de învățământ de pe raza comunei Pârscov a sistemului de încălzire cu energie verde

– Dotarea școlilor cu laboratoare de științe naturale

– Realizarea unor biblioteci școlare moderne

– Modernizarea toaletelor, prin amenajarea unor stații de epurare

– Dotarea grădinițelor și a centrelor de zi cu spații de joacă moderne, amenajate prin intermediul materialelor moderne, de ultimă generație

  1. În domeniul „Infrastructură – canalizare” :

– Realizarea canalizării în satele mici ale comunei: Tocileni, Curcănești, Runcu, Pârjolești, unde se regăsesc grupuri de case cu o densitate mică

  1. În domeniul „Infrastructură – transport”:

– Amenajarea unei stații de încărcare electrică, cu minim trei puncte de încărcare dedicate microbuzelor școlare, ca și microbuzelor de transport cetățeni între satele comunei și centrul acesteia

  1. În domeniul „Infrastructură – energie regenerabilă”:

– Realizarea unor sisteme de alimentare cu panouri solare dedicate iluminatului public în satele izolate ale comunei – Târcov, Trestieni, Oleșești, Runcu, Tocileni, Curcănești, Pârjolești), dar și extinderea acestui sistem în zonele unde iluminarea este precară

  1. În domeniul „Infrastructura – drumuri”:

– Realizarea, cu ajutorul pietrei tasate, a 50 de km de drumuri sătești și comunale

  1. În domeniul „Infrastructură – turism”:

– Amenajarea unui muzeu al comunei, în care vor fi promovați pârscovenii care au reușit să se afirme, de-a lungul timpului, pe plan național și internațional

  1. În domeniul „Economie locală”:

– Dezvoltarea pomiculturii la nivelul comunei, în paralel cu reinventarea tradiției de prelucrarea fructelor diverse, incluzând semipreparate, dulcețuri și conservare

– Reînființarea micilor distilării pentru prelucrarea fructelor, astfel demarându-se revigorarea depozitelor de țuică – tradiție a CFR-iștilor care transportau țuica din depozitele comunei Pârscov la București, Buzău, etc.

  1. În domeniul „Economie locală – Turism”:

– Realizarea unor pensiuni în zonele turistice importante ale comunei, precum Târcov și Oleșești (unde se găsesc celebrele Cetăți dacice – Piatra cu Lilieci)

– Declararea satului Oleșești – SAT TURISTIC

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult