Comunicat de presă primit din partea Regiei Autonome Municipale Buzău

,,Motivat de faptul că în spațiul public au apărut o serie de manipulări și dezinformări, venim cu următoarele precizări:

Necesitatea găsirii unor variante alternative în vederea asigurării încălzirii și a apei calde în municipiul Buzău, a apărut după ce ECOGEN THERM(CET) a lăsat, începând cu 02.04.2019, peste 20.000 copii să înghețe de frig în școli și de asemenea au avut de suferit aproximativ 30.000 de buzoieni racordați la termoficarea centralizată. După cum bine știți, Regia Autonomă Municipală era cu plățile la zi și toate clauzele contractuale respectate.

În municipiul Buzău pe lângă alimentarea cu agent termic de la CET, sunt funcționale în MICRO 14, cinci centrale de cartier, CT1, CT2, CT3, CT4 și CT5, iar în MICRO 3 o centrală la PT 16, ce utilizează ca și combustibil, gazul metan. Centralele de cartier funcționale la aceasta dată, îndeplinesc toate condițiile impuse de legislația în domeniul energetic.

Variantele alternative de asigurare a apei calde și a încălzirii, ce constau în montarea unor cazane pe gaz la PT 4, CT7 și PT 16 sunt similare cu cele deja funcționale, respectă de asemenea toate aceste impuneri legislative. În condițiile în care ambele entități ECOGEN și-au declarat sau urmează să-și declare falimentul, soluțiile alternative găsite de către Primărie și RAM, se dovedesc ca fiind măsuri legale, inspirate și obligatorii încât să existe continuitate în furnizarea agentului termic.

Ne exprimăm pe acestă cale dezacordul total față de persoanele care în retorica campaniei electorale începute și probabil a unor interese financiare, recurg la inducerea sentimentului de neîncredere și panică. Față de aceste persoane urmează deschiderea unor acțiuni în instanță.

Asigurăm buzoienii care sunt alimentați la sistemul centralizat de termoficare, că în ciuda tuturor piedicilor, depunem toate eforturile astfel  încăt să asigurăm apa caldă și încalzirea în sezonul rece următor. În final mi-aș permite să citez un proverb cunoscut: “Nu mor caii când vor câinii”, a precizat directorul general RAM Buzău, Aurel Gubandru.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult