Emoții pentru părinți și elevi, la festivitatea de deschidere a noului an școlar din comuna Beceni

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: comuna Beceni
Sursa foto: comuna Beceni

După binemeritata vacanţă de vară, sunetul clopoţelului i-a chemat astăzi și pe elevii din comuna Beceni. Plini de emoţii, dar bucuroşi, copiii au pornit, cu mic, cu mare, însoţiţi de părinţi sau bunici, spre şcoală. Un nou an școlar înseamnă pentru cei mai mici, cuprinși de o stare necunoscută a noutății o primă legătură cu cartea, iar pentru cei din clasele mai mari, noi trepte ce-i înalță, an de an spre strălucirea culturii, științei și cunoașterii. Ei își conturează astfel personalitatea, valoarea și utilitatea.

La festivitatea de deschidere a noului an școlar au fost prezente și autoritățile locale, iar primarul comunei Beceni, Laurențiu Constantin le-a transmis copiilor mesaje de încurajare, și totodată le-a promis atât cadrelor didactice, cât și părinților întreaga susținere pentru realizarea tuturor proiectelor propuse în noul an școlar. La acest moment, cei aproape 600 de elevi din comuna Beceni beneficiază de cele mai bune condiții pentru a-și urma cursurile. Ca urmare a investițiilor majore făcute de către administrația locală, toate unitățile de învățământ sunt bine puse la punct, la standarde europene, dotate cu ultima tehnologie în domeniul educațional.

Școala este locul în care elevii trebuie să se simtă ca acasă. Aici ei au un cadru ambiental adecvat pentru formarea și dezvoltarea calităților și aptitudinilor. Toate acestea sunt posibile datorită întregului personal al școlii, al reprezentanților comunității locale și al tuturor factorilor de decizii care s-au mobilizat în scopul de a reuși să-i ajute pe acești copii, într-un sistem de educație plin de schimbări. Fiecare verigă a acestui parteneriat este extrem de importantă. Un aport deosebit și-a adus primarul comunei Beceni, Laurențiu Constantin, care a înțeles că atunci când se investește în copii se investește în viitor.

Știri despre: , ,