fbpx

Legea consumatorului vulnerabil – L 226/2021, aplicabilă de la 1 noiembrie 2021

 

Este considerat consumator vulnerabil orice persoană singură / familiile, care, din diverse motive (sănătate, vârstă, venituri insuficiente, sunt izolate)  au nevoie de protecție socială pentru a beneficia de un consum energetic minimal.

Concret, aici se încadrează cei care au un venit mediu net de cel mult 1386 lei/persoană – în cazul familiei și de 2053 lei, în cazul persoanelor singure.

Tot în această categorie se încadrează persoanele care au veniturile menționate mai sus și au vârsta standard de pensionare – 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei.

De asemenea, sunt considerate consumatori vulnerabili persoanele dependente de aparate electrice pentru menținerea stării de sănătate, precum și cele cărora starea de sănătate le împiedică deplasarea/mobilitatea.

Sunt considerate consumatori vulnerabili persoanele sau familiile care locuiesc în zone izolate sau informale (la periferia localităților, în zone de risc natural, locuințe improvizate).

Toate aceste categorii de persoane/familii pot beneficia, prin această lege, de ajutorul pentru încălzirea locuinței și ajutorul suplimentar pentru consumul de energie, care acoperă parțial consumul energetic al gospodăriei.

Pentru a obține acest ajutor, persoana/ membrul familiei care are capacitatea deplină de exercițiu al drepturilor civile (aptă mental să ia decizii), face solicitarea, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat, prin asociațiile de proprietari/locatari, la primăria din localitate, până la data de 15 octombrie a fiecărui an,  pentru un singur sistem folosit la încălzirea locuinței. Astfel, el poate beneficia de unul din următoarele:

  • ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat
  • ajutor pentru gaze naturale
  • ajutor pentru energie electrică
  • ajutor pentru combustibili solizi / petrolieri

Valoarea acestui ajutor se va acorda diferențiat, în funcție de venitul mediu lunar pe persoană singură/familie, doar în perioada sezonului rece (1 noiembrie-31 martie) astfel:

  • 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult de consumul facturat, la un venit mediu lunar de până la 200 lei /membru de familie/persoană singură.
  • 90% din valoarea de referință pentru un venit mediu lunar cuprins între 200,1 și 320 lei
  • 80% din valoarea de referință pentru un venit mediu lunar cuprins între 320,1 și 440 lei
  • 70% din valoarea de referință pentru un venit mediu lunar cuprins între 440,1 și 560 lei
  • 60% din valoarea de referință pentru un venit mediu lunar cuprins între

560,1 și 680 lei

  • 50% din valoarea de referință pentru un venit mediu lunar cuprins între

680,1 și 920 lei

  • 40% din valoarea de referință pentru un venit mediu lunar cuprins între

920,1 și 1040 lei

  • 30% din valoarea de referință pentru un venit mediu lunar cuprins între

1040,1 și 1160 lei

  • 20% din valoarea de referință pentru un venit mediu lunar cuprins între

1160,1 și 1280 lei

  • 10% din valoarea de referință pentru un venit mediu lunar cuprins între

1280,1 și 1386 lei/2053 lei( membru de familie/persoană singură).

Valoarea sistemului de referință se va stabili lunar, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației și nu va fi mai mică de:

  • 250 lei/lună pentru gaze naturale
  • 500 lei/lună pentru energie electrică
  • 320 lei/lună pentru combustibili solizi/petrolieri

Ajutorul financiar suplimentar pentru energie, destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei, se va acorda pe tot parcursul anului astfel:

  • 30 de lei pentru consumul de energie electrică
  • 20 de lei pentru consumul de combustibili solizi și petrolieri
  • 10 lei pentru consumul de gaze naturale

Ajutorul financiar suplimentar pentru energie se va solicita împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței( folosind un singur set de documente) sau separat. Plata acestuia se va face direct solicitantului doar pentru combustibilii solizi/petrolieri, în celelalte cazuri se achită direct furnizorului.

Sursa: avocatnet.ro

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult