fbpx

Licență de transport pentru un nou operator, aprobată în ședința extraordinară a Consiliului Județean de azi

Petre Adrian Robert:

Biroul de Transport al Consiliului Județean Buzău lucrează constant sub presiunea situațiilor neprevăzute ce apar în zona transportului județean de persoane, astfel încât beneficiarul final, cetățeanul, să nu aibă de suferit.

O astfel de situație a apărut recent pe rutele Buzău – Robeasca, Buzău – Săgeata și Buzău-Găvănești, când operatorul de transport a anunțat că, din motive economice, renunță la a mai asigura serviciul, urmând ca toți locuitorii de pe raza acestor localități să rămână fără posibilitate de naveta și fără mobilitate.

Această împrejurare a impus adoptarea unei măsuri de urgență de către Consiliul Județean Buzău. Astfel, a fost aplicată o procedură de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare pentru atribuirea acestor trasee altor operatori de transport. Această măsură este strict necesară atunci când termenele de aplicare a procedurilor de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere competitivă nu pot fi respectate din motive de extremă urgență, determinate de evenimente care nu pot fi prevăzute.

În Ședința extraordinară de îndată de astăzi, 16.08.2021, Consiliul Județean a adoptat proiectul de hotărâre pentru aprobarea atribuirii licențelor de transport unui nou operator, astfel încât să fie asigurată continuitatea serviciului de transport județean de persoane, fără ca viețile cetățenilor să fie afectate.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult