Motiv de bucurie astăzi, pentru amatorii de plimbări cu bicicleta, cu trotineta sau cu rolele! S-a inaugurat primul „Inel verde” din municipiul Buzău

de Stiri Buzau Media

Aproape o mie de buzoieni, amatori de plimbări cu bicicleta, cu trotineta sau cu rolele, au fost prezenți astăzi, la intrarea în Parcul Crâng, acolo unde municipalitatea a inaugurat primul „Inel verde” din oraș. Acțiunea a început fix la ora 10:00, iar până atunci oamenii de toate vârstele s-au adunat pentru a lua startul la acest eveniment. Ei se vor putea plimba de acum înainte pe un circuit lung de 5,4 kilometri, care include zona Crâng şi Calea Eroilor. Organizatorii au pregătit tuturor participanților tricouri și șepci personalizate, iar printre primii cicliști care au luat startul pe acest traseu s-a numărat și primarul Constantin Toma. Evenimentul a avut loc în ultima zi a Săptămânii Europene a Mobilității.

Edilul a dezvăluit faptul că pe măsură ce se vor finaliza proiectele mari de asfaltare,  se intenționează ca astfel de piste să fie realizate pe toate străzile și bulevardele mari:

Printre cei prezenți s-a aflat ciclistul de anduranță Cristi Mănăilă, președintele Club Sportiv Penteleu, care în cadrul discursului său a ținut să atragă atenția bicicliștilor că trebuie să fie atenți la siguranța lor, mai ales când sunt în trafic, el amintind despre unele dintre cazurile nefericite în care, din neatenție, cicliști sau persoane amatoare de trotinete au avut de suferit.

Ciclistul de anduranță Cristi Mănăilă ne-a dezvăluit și câte ceva din emoțiile trăite la cunoscuta cursă Paris-Brest-Paris (PBP). Organizată în perioada 18-22 august 2019, de către Audax Club Parisien, PBP s-a desfășurat pe o distanță de 1220 km de la Paris la Brest și retur, fără altă asistență în afară de cea autorizată de organizator. Cristi Mănăilă a  parcurs traseul stabilit, în 87 de ore.

 Tot cu această ocazie, mai multe persoane cu dizabilități locomotorii au primit din partea marilor societăți buzoiene scutere medicale electrice realizate de producătorul taiwanez din oraș. La începutul lunii august, șase persoane care au un handicap locomotor grav au primit din partea municipalității, dar și a Asociaţiei pentru Promovarea Schimburilor Economice şi Culturale cu Taiwan „ROTA” scutere de mobilitate care să le ajute să se mişte mai uşor. Atunci, primarul Constantin Toma a declarat că până la sfârșitul acestui an, peste 60 de buzoieni care suferă de handicap locomotor grav vor beneficia de scutere de mobilitate, din partea administrației locale. La nivelul municipiului Buzău există 1300 de persoane care au probleme locomotorii grave.