Noi autorizații în municipiul Buzău, pentru taxiuri hibride sau electrice

Sursa foto:Arhivă

Administrația locală anunță că municipiul Buzău are disponibile două autorizaţii pentru taxi hibride sau electrice cu următoarele numere de ordine 446 şi 453. Data limită până la care cei interesați pot depune cererile de participare la procedură este 06 decembrie 2019. Documentele care trebuie depuse sunt următoarele:

  • cerere de participare la procedura de atribuire;
  • declarație pe proprie răspundere că deține autorizaţie de transport valabilă;
  • declaratia pe propria răspundere că deține sau va deține, în termen de maximum 6 luni, autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, cu precizarea criteriilor de departajare pe care le îndeplineşte fiecare pentru obținerea punctajelor;
  • certificatul de înmatriculare auto şi cartea de identitate auto, în cazul când transportatorul autorizat declară că deţine autovehicule la data depunerii declaraţiei;
  • scrisoare de garanţie în cuantum de 5 % din valoarea cu care va fi achiziţionat autovehicul (în baza facturii proformă), în cazul în care transportatorul autorizat declară că nu deţine autovehiculul la data depunerii declaraţiei.

Data anunţării rezultatului atribuirii va fi 09 decembrie 2019. Începând cu data de 23 decembrie 2019 va fi demarată procedura de eliberare a autorizațiilor taxi.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult