fbpx

Noul prefect și noul subprefect, învestiți în funcții

După ce, ieri, Guvernul l-a numit în funcția de prefect al județului Buzău pe omul de afaceri Silviu Iordache și în funcția de subprefect pe fostul primar al municipiului Râmnicu Sărat, Viorel Holban, astăzi, cei doi, au fost învestiți în funcții în cadrul unei ceremonii desfășurată în sistem de videoconferință.

La finalul ceremoniei, noul prefect al județului Buzău, Silviu Iordache, propus de PLUS, formațiune căreia i-a revenit funcția, conform protocolului alianței de guvernare, a prezentat prioritățile sale în noua funcție. Noul prefect, unul dintre puținii prefecți din țară care vine din mediul privat, spune că a ajuns să fie prefectul Buzăului în urma unui concurs de CV-uri. El a declarat că este tată a doi copii și a acceptat această provocare tocmai pentru că vrea să le ofere un viitor copiilor săi și buzoienilor. Silviu Iordache a mai spus că accelerarea procesului de vaccinare este prioritatea zero a noii echipe de la Prefectură.

La rândul său, noul subprefect al județului, Viorel Holban, propus de PNL, a declarat că experiența sa de primar al municipiului Rm. Sărat, în două mandate, l-a determinat să accepte această funcție.  Râmniceanul va face echipă cu celălalt subprefect, Marieta Boloș.

Județul Buzău a rămas fără prefect din 4 ianuarie 2021, atunci când Leonard Dimian și-a dat demisia. Din acel moment și până în data de 3 martie, activitatea Prefecturii a fost coordonată de subprefectul Adina Moiseanu, secondată de subprefectul Vasile Alecu. Ulterior, cei doi au fost înlăturați din funcții prin hotărâre de Guvern, astfel că de la începutul lunii și până acum, la Instituția Prefectului a lucrat un singur subprefect, respectiv Marieta Boloș, propusă de PNL.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult