fbpx

Noul sediu al Stării Civile din Buzău, amenajat în fostul sediu al Companiei de Apă

 

Fostul sediu al Companiei de Apă, de pe bulevardul Unirii, din municipiul Buzău, va deveni noul sediu al Stării Civile! Decizia aparține Consiliului Local Buzău, care a aprobat, în ședința de ieri, recompartimentarea spațiului din fostul sediu al Companiei de Apă, astfel încât să poată găzdui încăperi și incinte potrivite pentru Starea Civilă, dar și șase locuințe sociale, cu 4 și 2 camere, care vor fi la dispoziția Primăriei Buzău.

Proiectul ce vizează amenajarea noului sediu al Stării Civile din Buzău a fost aprobat, cu 15 voturi pentru, 4 abțineri și 3 voturi împotrivă, deși consilierii USR-Plus și PNL au contestat suma mult prea mare pe care Primăria Buzău o alocă pentru recompartimentarea și mobilarea spațiilor din fostul sediu al Companiei de apă, 735.000 de euro.

Primarul Constantin Toma a declarat că, odată cu reabilitarea bulevardului Unirii, printr-un proiect cu bani europeni, întreaga zonă din fața viitorului sediu al Stării Civile va fi reconfigurată.

În fostul sediu al Stării Civile, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, se va amenaja un centru de monitorizare video a traficului rutier. Este vorba despre un proiect cu fonduri europene, ce vizează managementul inteligent al traficului rutier, prin fluidizarea circulației, ceea ce va determina și reducerea poluării.

Vechiul sediu:

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult