Peste 20 de țări vor participa în această lună, la două evenimente sportive de talie europeană și mondială, organizate la Buzău

Primăria Buzău, în asociere cu Federaţia Română de Modelism, organizează la finele acestei luni, două două competiții de talie europeană și mondială, de rachetomodele. În baza acestei asocieri, municipiul Buzău participa cu 120.000 de lei, sumă ce a fost suplimentată cu 50.000 de lei în urma ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal din luna iulie. Decizia a fost luată în contextul în care pentru competițiile din acest an s-au înscris echipe care nu îşi manifestaseră inițial intenţia de participare. La Buzău va fi prezentă inclusiv o delegație din Statele Unite ale Americii, formată din 12 rachetomodeliști, care va participa în afara concursului, așa după cum a precizat primarul Constantin Toma:

Primul eveniment rachetomodelistic de talie mondială, Cupa Mondială de Rachetomodele „Buzău Cup”, va avea loc în perioada 21-23 august, iar al doileaCampionatul European de Rachetomodele se va desfășura între 24-30 august.

 

 

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult