fbpx

Precizări privind Centrul de Vaccinare din orașul Pătârlagele

Există, dar nu funcționează. Iată de ce!

Dragi locuitori ai orașului Pătârlagele,

Mă văd nevoit să vin cu o poziție în legătură cu organizarea și funcționarea unui Centru de vaccinare în localitatea noastră.

La sfârșitul anului trecut, la solicitarea Instituției Prefectului și a DSP Buzău am identificat un spațiu corespunzător (suprafață, căi de acces, utilități, liber de alte activități), acesta fiind clădirea în care a funcționat Protecția Plantelor, care se află vis-s-vis de stația ITP.

Am amenajat acest spațiu, l-am dotat cu echipamentele și mobilerul necesar desfășurării activității de vaccinare. Spațiul a fost verificat de către DSP Buzău, s-a constatat că îndeplinește condițiile necesare și a fost inclus în rețeaua națională de vaccinare.

Atenție însă, autoritățile locale (primăriile) nu sunt incluse operațional în campania de vaccinare, ci doar ca suport tehnic și logistic. Este foarte important ca fiecare cetățean să înțeleagă că deschiderea centrului și vaccinarea propriu-zisă nu sunt de competența primăriei.

Din punct de vedere administrativ, centrul respectiv poate fi deschis în orice moment. În plus, în ședința de Consiliu Local din 25.03.2021, au fost întrebări legate de centrul de vaccinare din orașul nostru, iar doamna consilier Tănase Florentina a explicat că deschiderea acestuia nu depinde de autoritatea locală și nici de medicul de familie, ci de autoritățile județene (DSP) și autoritățile centrale (Ministerul Sănătății).

Vin cu aceste precizări, deoarece discuțiile purtate în spațiul public reprezintă o încercare de manipulare a opiniei publice într-un mod tendențios, urmărind să creeze o imagine falsă de neputință a autorității locale de a asigura vaccinul și personalul medical necesar pentru o imunizare cât mai rapidă a populației. Așa cum am menționat anterior, autoritățile locale nu sunt incluse în Campania de vaccinare, misiunea acestora fiind doar de a asigura suportul tehnic și logistic, lucru de care ne-am ocupat deja.

Pentru toate nelămuririle pe care le aveți în legătură cu vaccinarea, cu centrul de vaccinare, dar și în legătură cu alte probleme, vă stau la dispozițite, atât eu, cât si colegii din cadrul primăriei care au atribuții în acest domeniu. Orice altă sursă de informație care nu are legătură cu aparatul și actul administrativ nu face altceva decât să dezinformeze și să manipuleze.

Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă doresc multă sănătate!,,

Ion Gherghiceanu – primarul orașului Pătârlagele

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult