Președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu, prezent la o nouă ediție a Festivalului Național al Mărului de la Soroca

Zeci de producători de mere s-au reunit la Soroca, în weekend, la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional al Mărului. Evenimentul, organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova, în comun cu agenţi economici din țară și Consiliul raional Soroca, a avut drept scop promovarea producătorilor de mere autohtoni și impulsionarea dezvoltării sectorului pomicol din țară, inclusiv, promovarea tehnologiilor moderne de producere a merelor și materialului săditor pomicol. Prezent la această ediție a fost și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, alături de consilierii județeni.  El a fost primit cu multă căldură și entuziasm de locuitorii din Raionul Soroca. ,,Raionul Soroca este unul dintre cei mai mari producători de mere. Am întâlnit oameni muncitori, producători responsabili și implicați, care își doresc intensificarea relațiilor economice cu România și dezvoltarea comerțului internațional. Mulțumesc domnului președinte Ghenadie Muntean pentru invitație și felicit Consiliul Raional Soroca pentru organizare!”, a precizat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. În cadrul festivalului, producătorii de mere au mers într-o paradă, alături de colectivele artistice din raion și reprezentanții instituțiilor de învățământ, iar principalele activități de pe agenda Festivalului s-au desfășurat în preajma Cetății Soroca. De asemenea, și în acest an vizitatorii au participat la o expoziție cu vânzare a celor mai gustoase mere, la un târg de bucate tradiționale, o paradă a costumelor reprezentative pentru festival, precum și o expoziție a materialului săditor.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult