Primăria Brădeanu continuă șirul de investiții pentru comunitate

de Stiri Buzau Media

Infrastructura de transport este coloana vertebrală a oricărei comunități, fiind factorul hotărâtor în dezvoltare. Ionel I. C. Brătianu spunea că „drumurile fac o ţară”, în sensul că acestea ţin la un loc oamenii, leagă interesele lor, menţin coeziunea internă. Investițiile în infrastructură reprezintă una dintre prioritățile administrației locale din Brădeanu. Conducerea primăriei are în vedere reabilitarea și modernizarea drumurilor din satele Brădeanu și Smârdan, invesiție ce ar urma să fie realizată prin Fondul Național de Dezvoltare. ,,Așteptăm să vedem ce primim pe Fondul Național de Dezvoltare, care vizează reabilitarea drumurilor din satul Brădeanu și din satul Smârdan. Sunt 12,11 kilometri la satul Smârdan, unde valoarea investiției este de 24 de milioane, iar la Brădeanu sunt 16 kilometri de reabilitat, valoarea fiind de 34 de milioane de lei”, a explicat primarul Costel Nicolaie.

O investiție importantă pe care administrația locală a comunei Brădeanu a finalizat-o recent este legată de infrastructura școlară. Mai exact, printr-un program al Ministerului Educației, s-a reușit construirea unor grupuri sanitare noi pentru copiii care învață la Grădinița Brădeanu. ,,Am reușit și am făcut două grupuri sanitare interioare, pentru copiii de la Grădiniță prin acest program. Ne-a fost alocată duma de 24.000 de lei din partea Ministerului Educației pentru  îmbunătăţirea condiţiilor din unităţile de învăţământ care funcţionează cu grupuri sanitare ce sunt amplasate în exteriorul construcţiilor de învăţământ. Noi am avut această situație întâlnită doar la Grădinița Brădeanu, însă acum s-a rezolvat. Așteptăm banii”, a mai adăugat primarul comunei Brădeanu.  Șirul investițiilor în educație continuă în comună cu reabilitarea Școlii Gimnaziale de la Brădeanu, a școlii din Smârdan. La această din urmă unitate de învățământ se are în vedere și construirea unui teren de sport.