fbpx

Primăria comunei Pârscov – anunț public

Așa cum v-am informat zilele trecute, Primăria comunei Pârscov a distribuit luna aceasta, gratuit, câte 40 de bucăți de măști faciale de unică folosință:

– fiecărui pensionar din comună, ce beneficiază de pensia minimă (majorată de la 1 septembrie 2020 la valoarea de 800 lei)

– tuturor persoanelor cu handicap (cu un venit maxim de 375 lei)

– persoanelor ce beneficiază de ajutorul minim garantat

Având în vedere faptul că, așa cum a reieșit din comentariile regăsite în social-media, la postarea acestei informații, s-au regăsit și persoane ce susțin că NU au primit măștile faciale de unică folosință (ele având, legal, dreptul la acestea), Primăria comunei Pârscov:

– Roagă TOATE persoanele care NU au intrat în posesia măștilor faciale până acum (și care se încadrează în condițiile mai sus-menționate) să se prezinte la ghișeul „Asistență socială” din cadrul U.A.T. Pârscov, între orele 8-16, în vederea ridicării celor 40 de măști acordate în mod gratuit.

– Vă informează că, începând de luna viitoare, urmare a modificării legislației în domeniu, măștile gratuite vor fi acordate persoanelor al cărui venit este mai mic de 1000 lei (cu mențiunea că pentru luna viitoare, vor fi acordate, conform legii, un număr de 30 de măști gratuite/persoană).

Vă reamintim faptul că măștile faciale sunt puse la dispoziția instituției de către Direcția de Sănătate Publică Buzău.

De asemenea, vă rugăm ca în această perioadă de pandemie, să respectați distanțarea socială și să purtați OGLIGATORIU mască facială de protecție!

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult