Primăria Mărăcineni anunță noile măsuri de Covid

de Stiri Buzau Media

Primăria Comunei Mărăcineni

În urma ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Buzău, desfăşurată în data de 06.10.2021, a fost aprobată Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situații de Urgență Buzău nr. 166/06.10.2021, privind stabilirea unor măsuri de diminuare a impactului tipului de risc, în aplicarea H.G. nr. 932/09.09.2021, pe raza a trei comune, printre care și Mărăcineni.

Comuna noastră a ajuns la o incidență de 6,22 cazuri de infectare la mia de locuitori, motiv pentru care în cadrul CJSU au fost dispuse anumite măsuri.

Printre ele se numără interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă, și duminică, în intervalul orar 20:00-5:00:

„Începând cu data de 06.10.2021. in conditiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020. cu modificările şi completările ulterioare, pentru localitatea Mărăcineni, unde incidenta cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1000 locuitori și mai mică sau egala cu 7,5/1000 locuitori, se stabilesc şi următoarele măsuri:

  1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă, și duminică, în intervalul orar 20:00-5:00, cu următoarele excepții:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţa/gospodărie și locul/locurile de desfăşurare a activității profesionale şi înapoi;
    b) deplasarea pentru asistenta medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, pentru achizitionarea de medicamente
    c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdictici, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
    d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/însoțirea copilului, asistenta persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
    Măsurile instituite nu se mai aplică dacă incidenta cumulată la 14 zile este mai mică sau egală 5,5/1.000 de locuitori. ”

Continuarea textului HG 932 o puteți citi în fotografiile de mai jos, atașate anunțului:

Știri despre: , ,