fbpx

,,Seara Drăgăicii” închide astăzi porțile celui mai vechi târg de la Curbura Carpaţilor

Sărbătorirea celor 241 de ani de existență a Târgului Drăgaica, cel mai vechi din Muntenia, care datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, se încheie astăzi cu un spectacol de zile mari. Timp de 2 săptămâni, buzoienii precum și turiștii din toate colțurile țării, sau poate chiar și străini au avut ocazia să se bucure în această perioadă de tot ceea ce le-a oferit acest târg, care începând cu anul 1864 a devenit unul dintre cele mai importante branduri ale oraşului Buzău.

În fiecare seară, de la ora 18,00 au avut loc concerte susținute de nume mari ale scenei românești. Ca anul trecut, în cadrul ediției aniversare a Drăgăicii  s-a desfășurat și Festivalul „Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente de muzică folclorică din România. ,,Seara Drăgăicii”  va închide ediția din acest an a târgului. Pe scenă, buzoienii prezenți în ultima seară a Drăgăicii vor putea urmări  Ansamblul ,,Plaiurile Mioriței” al Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău, pe artistele Daniela Matache și Andreea Baboi, iar spre deliciul fanilor și al publicului formația Zdob şi Zdub va încheia acest eveniment. ,,Seara Drăgăicii” va fi marcată de un spectaculos foc de artificii.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult