fbpx

Sorin Cîrjan: „PIAȚA DIN RÂMNICU SĂRAT NU SE ÎNCHIDE, IAR COPIII VOR MERGE LA ȘCOALĂ!”

Decizia Guvernului de a închide piețele agroalimentare a fost pripită și discriminatorie, în raport cu alte spații comerciale care desfac aceleași produse și de care nu s-a atins nimeni, niciodată!
Este vorba despre lanțurile de supermarketuri cu nume nemțești și franțuzești care au voie sa facă orice și oricât în Romania. La capătul a două zile de incertitudine și după analizarea tuturor posibilităților în ceea ce privește amenajarea spațiului pieței, am identificat soluții pentru rezolvarea problemei.
După discuțiile purtate astăzi la Prefectura, acolo unde conducerea instituției s-a întâlnit cu primarii localităților ce au în administrare piețe agroalimentare, s-a decis ca Piața Centrală din Municipiul Râmnicu Sărat să rămână funcțională. Se vor lua toate măsurile pentru ca atât comercianții, cât și cumpărătorii să fie feriți de contaminare cu virusul SARS COV 2.
Fac apel la toți râmnicenii să respecte regulile stabilite la nivel național pentru ca rata de infectare să fie ținută sub control! În acest moment, indicele de infectare pe raza Municipiului Râmnicu Sărat este de 1, 74.
Acest fapt înseamnă ca școlile să-și desfășoare activitatea în scenariile stabilite, galben sau verde, după caz, și doar izolat există câteva situații în care elevii nu mai fac cursuri la școală. Acest lucru se întâmplă când exista cel puțin un caz de elev sau cadru didactic care predă la acea clasă și care au fost confirmați cu Covid 19. De asemenea, în cazul în care se depășește valoarea de trei infectați la mia de locuitori, toate școlile vor trece în scenariul roșu și se va învața în regim online.
Așadar, situația din oraș este stabilă în acest moment și poate rămâne așa atâta vreme cât suntem toți responsabili și respectăm reguli! Astfel, vom evita alte restricții pe care Guvernul le dispune pentru localitățile cu indice de infectare peste 3.
Sorin Cîrjan
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult