fbpx

Spitalul din Nehoiu ar putea fi unitate COVID-19

Autoritățile sanitare din Buzău iau în calcul transformarea Spitalului Orășenesc Nehoiu în unitate COVID. Situația va fi analizată, la nivelul județului, în această săptămână, urmând ca  Direcția de Sănătate Publică să trimită concluziile Ministerului Sănătății. Decizia Ministerului este așteptată cât mai repede, în condițiile în care spațiile de spitalizare a bolnavilor cu coronavirus încep să devină insuficiente în raport cu numărul zilnic al infectărilor.

În Spitalul Municipal din Rm. Sărat, unitate suport pentru tratarea pacienților cu Covid 19, sunt internați, în prezent, 141 de bolnavi, iar medicii  fac față cu greu valului de pacienți. Situația este gravă în secția de ATI a spitalului unde sunt 15 bolnavi și nu mai este niciun loc liber. 6 pacienți sunt la ventilatoare, iar unul este intubat. Și la Spitalul Județean Buzău, și în secțiile exterioare, abia mai sunt câteva locuri pentru bolnavii cu coronavirus. Cea mai gravă situație este tot la Terapie Intensivă, unde toate cele 14 locuri sunt ocupate, în timp ce la la Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, unde sunt 68 de paturi pentru bolnavii COVID, sunt ocupate 63 de paturi.

Varianta ca în Spitalul Orășenesc Nehoiu să poată fi tratați, și bolnavi cu coronavirus, și pacienți cu alte afecțiuni, este destul de mică, din cauza lipsei circuitelor  medicale. Acesta este și motivul pentru care autoritățile sanitare buzoiene trebuie să analizeze extrem de riguros situația și să identifice soluții și pentru ceilalți bolnavi.

În Spitalul Orășenesc Nehoiu sunt 130 de paturi de spitalizare continuă, 5 paturi pentru spitalizare de-o zi și 10 paturi de terapie intensivă.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult