fbpx

Spitalul din Nehoiu nu va deveni unitate pentru tratarea pacienților cu Covid

Spitalul Orășenesc din Nehoiu nu va deveni unitate suport COVID. Decizia aparține reprezentanților Prefecturii Buzău, care au ajuns la concluzia că amenajarea unității spitalicești în unitate suport COVID nu este o soluție bună. Prin urmare, autoritățile buzoiene nu au trimis mai departe Ministerului Sănătății dosarul de evaluare.

În condițiile creșterii numărului de bolnavi infectați cu Sars Cov 2, dar și a faptului că secțiile Spitalului Județean sunt ocupate la capacitate maximă, autoritățile iau din nou în calcul transformarea Spitalului CFR în unitate Covid 19. Mai précis, responsabilii Prefecturii Buzău propun ca  unii dintre pacienții post COVID să fie transferați, din Spitalul Județean Buzău, la Spitalul CFR, astfel încât să fie eliberate locuri în cea mai mare unitate medical din județ. Pentru o astfel de măsură ar fi însă nevoie de medici, dar și de noi investiții la Spitalul CFR.  Mai précis, este nevoie de asigurarea unei linii de gardă dar și de îmbunătățirea sistemului de alimentare cu oxigen cu încă 10 concentratoare de oxygen.

Transformarea Spitalului CFR din Buzău în unitate Covid a mai fost luată în discuție și în toamna anului trecut, în valul doi al pandemiei. Atunci, oficialii Spitalului CFR Galaţi, în subordinea căruia se află unitatea de la Buzău, s-au opus acestui demers, invocând, printre altele, faptul că aparatul de radiologie de la Spitalul CFR din Buzău nu este funcţional.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult