Veste bună, pentru locuitorii comunei Bisoca: DJ 204 C va fi reabilitat. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat săptămâna viitoare

de Stiri Buzau Media

Locuitorii comunei Bisoca își vor vedea în sfârșit visul cu ochii. Drumul județean 204 C va fi reabilitat, ordinul de începere a lucrărilor urmând a fi dat săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu care a adăugat că licitația pentru acest tronson, care leagă localitățile Vintilă Vodă, Sărulești și Bisoca, până la limita cu județul Vrancea, s-a încheiat. El a mai adăugat că, în urma unei vizite pe care a făcut-o recent în Bisoca, s-a întâlnit cu aproximativ 400 de locuitori cărora le-a explicat procedurile care se fac pentru ca lucrările de reabilitare și modernizare a DJ204C să demareze ca la carte. Petre Emanoil Neagu le-a mulțumit locuitorilor pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă și le-a dat asigurări că acel drum, odată ce va fi reabilitat, le va deschide și mai mult calea spre dezvoltarea și prosperitatea zonei.

Pe de altă parte, Neagu a menționat că în luna septembrie, lucrările de reabilitare pe DJ 203K, zona Mărăcineni-Podul Muncii se vor încheia. În acest context, președintele Consiliului Județean își cere din nou scuze pentru disconfortul creat și a dat asigurări că pe acest tronson de drum reabilitat și modernizat se va circula în condiții normale și europene.