Au fost aprinse luminițele de la Consiliul Județean și Muzeul Județean!

Tunelurile de lumini amenajate, ca în fiecare an, de Consiliul Județean Buzău, atât la sediul instituției, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, cât și la clădirea-monument istoric care găzuiește Muzeul Județean, Teatrul „George Ciprian” și Centrul de Cultură și Artă, au fost aprinse, ieri seară, de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Momentul i-a bucurat pe trecători însă mai ales pe copii, care au primit dulciuri și promisiunea că Moș Crăciun va fi prezent, anul acesta, la Buzău, cu daruri pentru cei cuminți.

Tunelul de luminițe din fața Consiliului Județean are 62 de metri de plasă, iar cel din fața Muzeului Județean, o lungime de 45 de metri de plasă.

Luminile vor rămâne aprinse pe tot parcursul lunii decembrie, iar buzoienii se vor bucura de atmosfera de sărbătoare în fiecare seară, până după Anul Nou.

 

sarbatori