Autorul accidentului soldat cu 4 morţi, arestat

Primele concluzii venite în urma accidentului produs la Vipereşti arată că responsabil este un tânăr de 18 ani, din Țintești, care deţinea permisul de conducere din luna decembrie 2015. Cele patru persoane decedate, un bărbat și trei femei, se îndreptau spre casă când mașina în care se aflau a fost izbită în plin de autoutilitara Mercedes scăpată de sub control de tână­rul începător. În urma impac­tului deosebit de violent, două femei, de 65 și 82 de ani, aflate pe bancheta din spate a autoturismului, au decedat pe loc. Iar mai târziu au murit și șoferul mașinii, de 71 de ani, dar și soția acestuia, în vârstă de 77 de ani. La spital a ajuns și pasa­ge­rul din autoutilitară, de 36 de ani, din Țintești, tatăl șoferului de 18 ani. Șoferul vinovat de tragedie este singurul care a scăpat fără răni serioase.El a fost chemat la audieri de polițiști,ulterior a fost emis mandat de reținere pentru 24 de ore. El va fi prezentat astăzi instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

accidentarest
Comments (0)
Add Comment