Ce sume repartizează Consiliul Județean localităților buzoiene pentru combaterea coronavirusului

de Stiri Buzau Media

Suma de 1.420.000 lei, din fondul de rezervă bugetară al județului Buzău pe anul 2020, va fi alocată unităților administrativ te­ritoriale buzoiene ale căror cheltuieli au crescut în perioada stării de urgență din cauza aplicării măsurilor prevenirii și combaterii COVID-19, inclusiv pentru susținerea persoanelor și familiilor vulnerabile de pe raza lor administrativ teritorială.

Cei mai mulți bani, 100.000 lei, va primi Primăria Municipiului Rm. Sărat, iar primăriile orașelor Nehoiu, Pătârlagele și Pogoanele vor primi câte 30.000 lei; de asemenea, Consiliul Județean va aloca câte 15.000 lei pentru fiecare comună.

Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus miercuri aprobării Consiliului Județean. „Proiectul de hotărâre a fost inițiat pentru a veni în sprijinul autorităților locale din județul Buzău în actualul context a prevenirii și combaterii epidemiei COVID-19. Prin urmare, din fondul de rezervă bugetară al bugetului propriu al județului Buzău pe anul 2020 se repartizează suma 1.420.000 lei unităților administrativ ­te­ritoriale din județul Buzău. Sumele repatizate pe unități administrativ teritoriale vor fi utilizate de ordonatorii principali de credite numai în scopul prevenirii și combaterii COVID-19, inclusiv a susținerii persoanelor și familiilor vulnerabile de pe raza lor administrativ teritorială”, se precizează în referatul la proiectul de hotărâre.