Dosar penal pentrul transport ilegal de material lemnos

de Stiri Buzau Media

 

Ieri, în jurul orei 13.00, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că sunt indicii că, în zona Pătârlagele, o autoutilitară transportă material lemnos peste cantitatea avizată.

Polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Pătârlagele au demarat verificări pentru a stabili dacă cele sesizate se confirmă şi au depistat pe raza satului Sibiciu de Sus, ansamblul de vehicule format din autocamion şi remorcă, cu datele indicate de apelant.

Poliţiştii au identificat şoferul maşinii ca fiind un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Nehoiu.

A fost solicitat sprijinul reprezentanţilor silvici în vederea inventarierii și măsurării cantității de material lemnos transportat.

Astfel, poliţiştii au stabilit că în ansamblul de vehicule a fost transportată cantitatea totală de 48.663 mc lemn rotund molid, față de 31,583 mc, cantitatea înscrisă în avizele de însoţire.

S-a dispus măsura confiscării atât a celor 17,080 mc lemn rotund molid, cât și a autocamionului şi remorcii.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”transportul de materiale lemnoase în volum de peste 10 mc, neânsoțite de documente legale de proveniență”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 68 alin. 2^1  din Legea 46/2008,  „fals în înscrisuri sub semnătura privată”, și „uz de fals”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 322 si 323 din Codul Penal.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău au depistat încomuna Calvini, pe DC 55,  un localnic în vârstă de 32 de ani care transporta  cu un atelaj hipo material lemnos din specia fag, fără a deține documente legale de transport.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2020 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost predat reprezentanților ocolului silvic.

 

Știri despre: