Dosare penale pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

de Stiri Buzau Media

Poliţiştii buzoieni au întocmit 4 dosare penale unor şoferi ce au săvârşit infracţiuni la regimul rutier.

În trei situaţii au fost începute cercetările pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind vorba despre concentraţii cuprinse între 0,43 şi 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cea mai mare valoare a alcoolemiei – 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui bărbat de 50 de ani din Lopătari, ce conducea un autoturism pe DJ203K în localitatea Mînzăleşti.

Un alt şofer, în vârstă de 21 de ani din Rm-Sărat, a fost depistat pe o stradă din acelaşi municipiu, conducând un autoturism cu toate că avea dreptul de a conduce  suspendat. În urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit că tânărul consumase şi alcool, fiind indicând o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal care a vizat conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere. În acest caz, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Padina, a fost depistat la volanul autoturismului pe raza localităţii de domiciliu. În urma verificărilor poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţinea asigurare obligatorie, iar autoturismul nu avea făcută inspecţia tehnică periodică.

Știri despre: , ,